agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-29 | |
DIADEMA POEZIILOR
Noaptea un lințoliu moale a lăsat peste natură, Din a minților unghere visele dau glas la gură, Și-atunci stelele se-așează dup-a lirei notă dulce, Hypnos alintă lungi gene cu o ploaie de petale, Șirul patimilor negre se întinde să se culce, Lumea unui blând mimesis deschide porțile sale. Înapoi mi-e continentul fetei răpite de taur, Marea-n care sări tatăl ce zărise semnul maur, Þărmul crailor de valuri cei în purpură-mbrăcați, Þara celui inefabil cu-a lui neam, biblica ginte, Verdea vale dintre râuri cu-a ei mari, cruzi împărați, Înspre genii-naripate visul zboară înainte. Mă cufund în reveria unui bard privighetoare, Simțind vinul întețindu-mi a venelor mele-ardoare. Dor și ură, chef și jale, văd tiparuri dualiste, Cum văzut-a Zarathustra două părți aprig adverse, Ohrmazd și Ahrimanu sunt a cugetări-mi piste Precum întinsa câmpie și colinele emerse. Aici glorii se narează chiar la mare înălțime, Morminte-s săpate-n piatră pentru dinastii sublime, Revoluții nasc imperii, cu tentacule întinse, Ce apoi cad sfărâmate de-alte genii de război, Înțelepți și regi stau țepeni, printre timpi, cu-a lor frunți ninse, Iar poeții scaldă-n aur veacuri triste, de noroi. Cum Homer din noaptea-i neagră stoarce-istorii aurite, Rudaki vorbi din harfă de trăiri adânc simțite, El, ce-n orice cupă plină iubirea o cântă-n vers, Ce vedea o primăvară în vin, mosc, zulufi, sărut, Fereca prin stih în aur plumbul vieții sec și șters, Căci din Horasan gazeluri mai tandre n-au apărut. Semiluna-ngrozitoare sfărmă totu-n săbii, focuri, Dar „kalem” grăit-a stihuri secularelor sorocuri, Jugurile se lăsară și în marș de epopee, Dezgropă ruini Daghighi de sub straturi de țărână, Înșirând șahii puternici dintr-o gintă dumnezee, Mia de perle sculptat-a, cade-apoi răpus de-o mână. Când imperii luminate cu curți fremătând de viață, Șahi mari peste regii lumii cad toate-n a morții brață, Simți o vanitate cruntă și vremea gonind: o roată; Dar șahii ce mor sunt veșnici în al barzilor imperiu, Ca mărgelele pe ață întind ei istoria toată: Veșnicie, o idee; contrastare: un criteriu. Tus născut-a pentru lume un rapsod ca mândrul soare, El, Firdousi palat mândru înălță șahului mare; Orice faptă-o cărămidă, cu mortar de poezie, „Șah-name”-vocea din urmă a unor viteji cărunți, Suprem tom, iar pentru munca-i, dintr-a lui Mahmud trufie, Pentru-n șir de nestemate primi, splendid, bani mărunți. Viața-i un ocean în spume, omul cade-n sânul humii, Pana sprintenă, dibace, se-ntrupează-n axa lumii. Miez de noapte: oră naltă, când dansul luminii pale Mii de limbi pe loc acordă și gândiri înșiră iute, Un poet în lumânare vede rostul vieții sale, Mantucheri: lungi necazuri sunt de-un foc plăpând cernute. Poți struni corzi mlădioase, c-a lor cântec blând feeric, Sferele să mute-armonic și să piară întuneric. Sau, purtând pe limbă vrajă, mii de inimi să se-nchine La mistere necuprinse faci printr-un noian de fraze; Ori stând pe un tron de aur făcând gesturi lungi și fine Poți trasa pe harta lumii ale stăpânirii-ți raze. Moartea nemișcată șade la a noastră faimă-ntreagă Nu căta averi, ci viața în unghere lin ți-o-ncheagă. Fericirea stă în stihuri și-n vin arzător ca jarul, Hedoniști să fim în viață și dedați plăcerii simple, Beți de nori de poezie, de femei albe ca varul, Căci curând vor dormi-n tină ale noastre grave tâmple. Astfel cântă vieți diverse precum șire-ntregi de zodii, Citind sorți în stele clare, cupe rumene ca rodii, Astrolog cu ochi profetici, scepticul Omar Khayyam, Ce simțea că iadul, raiul sunt doar seci frânturi de limbă; Versul său: foc pentru clerici, iar pentu-nțelepți balsam. A noastră povară tristă doar vin rubiniu o schimbă. Pe oriunde rătăci-vei, dar în orișice namaz, Inima să-ți pleci nostalgic către vechiul tău Șiraz Cu grădini de fructe coapte și șiragiri vii de flori, Poeți cu simțirea fină, roze și iuți filomele, Saadi sculptat-a viața în mănunchi de sărbători, Iar tristeți și stări de bine au un ritm ca cel din stele. Darul vieții odată-l capeți, grele-s frâiele tristeții, Dar iubirea, poezia, dau lumina dimineții, Grele chinuri fără număr cad ca frunzele de toamnă, Însă clipa fericirii stă ca soarele pe cer, Mai presus de chin e vinul, stihul și-a inimii doamnă, Iată cum Hafiz cântat-a al vieții-etern mister. Astfel vieții sens atribui urmând cetele de visuri, Deși noaptea-i neagră, sumbră, văd pe cer tainice-nscrisuri, Și același cer zărit-a din turnu-i Omar Khayyam. Ca Hafiz ce-n trista viață vede-a clipei încântare Eu tristețea pot cu lira s-o preschimb cu-al notei dram, Viața în culori diverse capătă un sens mai mare. Privighetorilor Persiei, șahii stihurilor |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate