Iti amintesti cum am murit impreuna?
Tot ce-a urmat a fost inca o viata.
Iti amintesti cum am inviat impreuna,
Din moartea in care nu stiam ca suntem?
Iti amintesti cum a inceput totul?
Erai plaid de emotie, era cumplit de cald,
Iti cadeau cand, actele, cand tigarile
Cand ochii pe asfalt.
La un moment dat, chiar
Ai cazut cu totul, pe ganduri.
Si-am umplut eu repede tacerea
Cu vorbe goale,
Goale la mijloc, ca niste colaci de salvare
Sa te tina la suprafata,
Sa nu te scufunzi in emotie.
Stateam hipnotizati, la capetele bancii,
Care se tot scurta din mijloc,
Pana cand ti-am simtit sufletul
Trecandu-mi in voie
prin piele, fortand doua bare din
colivia coastelor,
Invadand-o, luand-o in stapanire,
Fara ca fiinta mea sa faca vreun gest,
Cat de mic, de aparare.
Daca ar fi sa raspund
In fata judecatii mele,
Pentru ce s-a intamplat,
As spune simplu: eu nu eram acolo.
Nu pot depune marturie
Pentru ce s-a intamplat.
Da, erau doi oameni
Intr-un soi de transa,
Pe o banca.
Dar de ridicat,
s-a ridicat doar unul.
Crescuse ramul de vasc
Pe creanga batrana,
Care tragea cu ochiul
Deasupra noastra,
La viata ei, vazuse multe
Intamplandu-se pe banca de sub ea,
Ba cateodata-si scutura,
De emotie, cate-o frunza,
Peste chiriasii cu ora,
Ai bancii de la capatul aleii.