O să-ți spun despre drumul ce mă apasă ca un călcâi
când visul năpustit cu o bucurie reținută
îți umple mâinile abia ieșite din blocul de piatră.

Deszăpezim odaia de țipătul așternut între noi,
nimeni nu va-ntreba de ce-au fost retezate limbile ceasului,
de ce cuvintele merg de-a-ndărătelea când nu mai se țin unul de altul.

Vom împărți același strai, scăpărând amnarul
până ce lumina din umbră ne va reda tremurul buzelor.