Rugăciune de mulțumire



Ce bine, Doamne, că-ntre-atâția tați,

Nu ai poftit ca să ne faci soldați!

Nu ne-ai încolonat - dintr-o grămadă -

Și nu ne-ai îndemnat la cruciadă!

N-ai ordonat: “Mereu, tot înainte!”

Și-ai mai lăsat un loc și pentru minte!

Ne-ai mai lăsat și gură, și stomac,

Latin, evreu, roman, și grec, sau dac –

Ne-ai lăsat liberi, să gustăm din toate,

Să cântărim, atât cât se mai poate!

Ne-ai dat petrol, să facem din el bine,

Și ți-am făcut două războaie de rușine –

Și dacă ne-ai lăsat și apă, când petrol

Nu va mai fi, să-ți mulțumim, se cade,

Dacă războiul, Universul gol

Nu-Þi va lăsa, Părinte cumsecade!



Ce bine, Doamne, că-ntre-atâția tați,

Nu te-ai gândit să ne creezi soldați!

În rase, în armuri, sau în blindate,

În capete mereu înfierbântate,

Și nici smerenia Ta nu ne-ai lăsat

Ca să-nghițim ușor orice… at !



Dacă exiști, așa cum se tot scrie,

Primește și umila mea omilie,

Că e din păcătoasa mea simțire

O sinceră, și bună – mulțumire!