Mai știi poete dorurile crunte
ce ne lăsau să rătăcim cu teamă,
cum se scurgea rugina peste frunte
și dimineața ne era maramă

cum se trezeau copacii speriați
și ne certau cu ramuri și cu frunze
iar noi, din coasta zilei aruncați
în limba lemnului strigam la muze

mai știi cum calde despletiri solare
ne urmăreau prin umbră și prin rece,
cum soarele pornea la vânătoare
când pielea noastră hotăra să plece

și cum izvoare pedepseam cu setea
lăsând gravide semnele în unde
cum dorul nostru își punea pecetea
și drumurile deveneau rotunde?