Atâta lumină mi se odihnește pe umeri!
și timpul ne-mprăștie ca pe niște cioburi sparte-n întuneric
de-atatea ori numărând pașii greșit
drumul gustă din alte popasuri și noaptea,
noaptea ne pândește la ochiuri de ferestre
așteptând să ne dezbrăcăm trupul de ziuă
să ne scuturăm lumina de pe umeri...