Un anotimp coclit se-mpreunează
Cu vântul șfichiuind printre morminte;
Mă fulgeră aducerile-aminte,
Și umbrele pe cruce se așează.

Prin volbura de frunze și cuvinte
Mi-e iarnă siderală și-'noptează
Regretele, la căpătâi, de pază,
Desțelenind vremelnic juraminte.

Când mă fixezi de dincolo de poartă
Și cad în juru-mi îngerii de-a valma,
În sufletul de lut mi se deșartă,

Ademenite, ruga și sudalma,
Cu unghiile, pumnii și cu palma,
De parcă nu sunt viu și nu ești moartă.

30 ianuarie 2007