agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-06 | |
Am vrut să-Þi scriu
Am vrut să-Þi scriu nu să mă-nalț la Tine, Ci să mă-ngrop în limba mea, mai bine, Așa cum Tu ne-ai fost, și ești minunea, Să-mi calci desculț, și sfânt, deșertăciunea – Am vrut să-Þi scriu ca pruncii mei să vadă Că din Sfințenia Ta suntem plămadă, Că numai Þie, suntem liberi, robi, Și-Þi suntem fii risipitori, și orbi – Am vrut să-Þi scriu ca să-mi aduc aminte, Să nu uit nici copil, și nici părinte, Să nu uit nici bogat, și nici sărac, La toți, din Tine, parte să le fac – Am vrut să-Þi scriu ca să-nteleg din toate Și pace, și măsură, și dreptate, Și câte-n lume poartă măști de bine Să se compare, Doamne, doar cu Tine – Am vrut să-Þi scriu ca să îmi depășesc Condiția umană și robită Cu libertatea omului ceresc – Și să ne fii, în veșnicie, pită - Am vrut să-Þi scriu pentru că mi-a fost frică – De mine cel dintâi, căci este greu Să fii creat de bunul Dumnezeu Și să-i aduci Părintelui, nimică – Am vrut să-Þi scriu, și n-am avut ce spune – Și aș fi vrut psaltire să Îți fiu, Să cânți în mine numele Tău viu, Cu muritoarea mea deșertăciune, Am vrut să-Þi scriu ca să Îți multumesc Pentru nemuritorul suflet ce ne-ai dat, Primește-L! Și Învață-L, mai curat, Mai bun, mai brav, mai înțelept, mai părintesc – Am vrut să-Þi scriu, în pripă... „Ne-ai iertat?”... 6 februarie 2007
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate