„ Ultimul tren „


„ De data asta am pierdut un tren
Ce ne-ar fi dus în “ Gara Fericirii ”,
Sau poate s-a oprit la un semnal pe drum
Sau la “ Răspântia Iubirii ”.
Să-l așteptăm nu-i timp, pe următorul,
Suntem grăbiți, inima-mi n-are vreme,
Să se prefacă în călătorul
Îndrăgostit de tine … ea se teme!!!
Mi-am pus în geamantan un singur gând: să te iubesc ... ca pe nimic în lume;
S-a năruit azi totul, ca un vis ...
În gara noastră, trenul nu mai vine!
Îmi este greu să cred, că pentru tine,
A fost un simplu joc ce s-a sfârșit ...
Și o vei lua, iar de la capăt mâine ...
Nu pot să cred că totuși am greșit.
Regret că am visat prea multă vreme,
Și n-am crezut într-un real final.
Credeam că noi nu ne vom teme
De-acest prezent absurd, atât de-amar.
Și stau acum pe un peron pustiu,
La braț ne-am agățat câte-o speran-ță;
De bine, de mai bine, sau … nu știu
Oricum de-o singulară importanță …
Vom trece iar prin locuri cunoscute
De pașii noștri, numai împreună,
Și ne vom spune-n gând emoțiile – avute ...
Sub vechiul și eternul clar de lună!
Acum mă sună pașii mei pe caldarâm
Și este cald în “ Gara Fericirii ”,
Ce au primit din lungul drum
Alți candidați … la florile iubirii.
Să le dorim măcar lor împlinirea
Dorințelor ce le-am avut odată;
Și să le fie mult, prea plină fericirea
Ce nouă ne-a fost astăzi refuzată.
Pentru că suntem îndurerați, aici
Și în curând n-avem ajunge,
Pe drumul tău cu presărate,
Pe-al meu … doar gândul bun ce plânge.
Dar nu-i nimic ... nu are importanță,
Timpul le uită și le trece toate;
Măcar să dăm iubirii noastre o șansă.
Și s-aruncăm regretele uitării,
Să-l așteptăm din nou în “gara mică”…
Un tren să vină totuși, la un semn,
Pe-același vechi peron cu stâlpi de piatră.
Și poate că atunci o vom avea,
Și-acea putere de-a pleca la drum ... odată!
I s-ar rosti în sfere anotimpuri,
Și ar veni o nouă primavară
Pe crengile iubirii ... ar fi muguri.
Și s-ar aprinde stelele de vară!
Oricum, putem visa în voie,
Căci trenul nostru va veni târziu!!!
Sunt clipe de care avem nevoie,
Pentru a nu rămâne sufletul pustiu …
Și poate ne vom întâlni cândva,
Un tren să vină totuși, la un semn;
Și conducătorul lui, zâmbind să zică:
“ -Poftiți vă rog! De când vă așteptăm …” „