prin hublou
profunzimile abureau în frig
Doamne!...
și noaptea cu paianjeni de ghiață
tatua obscen
fiorduri în carnea mea
atât de acolo
în mine colțoase triunghiuri
reverberau cadențat
căutând în noapte calea laptelui
pe o bisectoare imaginară
precum o teoremă dintr-a șaptea
mă pierdeam
undeva în neantul proxim
prin botul acesta
de oțel emailat-
ochi de os răzbătător
penetram cerul
săgetam lăuntrul
deplinul gol
sângeriu despicându-mă!...

icnit doar gandu-mi
spre respirația-mi foșnită
străluminând parcă
lacrima neștiută a mamei

gol de aer
gol de mine
vibrații cazute-n creier
stewardesa rugandu-mă insistent
să-mi pun centura de siguranță