De la-nceputuri de veac,
Din erele demult uitate,
Se-aude vântul cum bate,
Cum ploaia fulgere își scoate,
Cu greu trecutul iese-n șoapte,
Strigându-ne cu-amar în noapte:
"Popor român, să treci la fapte!
Să nu înduri inimi călcate
Și sufletele torturate
De cei cu minți întunecate
Și cu inimi încărcate
De metehnele de moarte,
Treci la fapte, treci la fapte!"
Umbre de eroi din moarte
Vin acum să ne arate
Drumul spre fraternitate,
Libertate și dreptate;
Suspinând capul și-l scoate
Prezentul plin de păcate,
Furios pe-aceste șoapte
Ce stârnesc gânduri în noapte:
"Noi n-avem nici libertate,
Nici frăție, nici dreptate!"
"Da, așa-i, sărmane frate!"
Și plângând se frâng de spate
Oamenii, când ceasul bate
Anunțând zorii, din noapte,
Ivindu-se pe aproape,
Soarele căldura-și scoate
Cu raze de-aur suflate
Peste capete-aplecate
Spre pământuri și spre ape,
Þara noastră să-și arate
În paragină lăsate
Þinuturi cu plante moarte,
Cu-animale speriate,
Ființe nevinovate!
"Dumnezeu să ne arate
Drumul bun spre-ntâietate!"
Își spun românii în șoapte.
Auzi, inima le bate
Pentru-aceste lucruri toate
Și se-naltă-nfiorate
Rugi fierbinți, îndurerate,
Spre stelele înghețate
De pe cerul fără moarte.