Se întâmplă că nu pot uita mâinile
celor cu degete subțiri și atât de precise
încât pot cânta simfonii muritoare pe margini de pahar
În timp ce alții stau cu ochii întorși spre fereastră
răsucind țigări de foi din rânduri încă nescrise
- cu privirea la zilele care au să vină din aerul rece al acestei nopți
după un timp de gestație nedemn de scurt pentru ființa umană

Rămâne imaginea vagă -
dar sufletul și numele, pentru altcineva bisilabice,
încă se află aici,
în oasele păsărilor care n-au să mai plece la iernat
și care nu mai au de ce să împrimăvăreze
- subțiri ca două tușe scăpărate după îndelungi pregătiri
lângă una din inimile negre, de cărbune,
în spatele peretelui invizibil de sticlă și translucid, de piele