Se-așterne o noapte pustie
Peste monologurile mele.
Nu mai văd nimic în cuvintele
Pe care le-aruncam odinioară
Cu-atâta lumină, sfârtecând
Tot întunericul din lume.
M-am pierdut căutându-mi
Dorința absurdă de a ma regăsi.
Îmi văd oasele stând peste carne
Și carnea așterută peste piele.
Probabil că m-am schimbat;
Parcă eram altfel înainte...
Șoaptele mi-au furat țipetele,
Noaptea s-a trezit peste lumină.
Lacrimile aprind flacăra tăcerii
Și totuși e beznă aici, în mine.
Inima-mi zace răstignită-n ecou,
Sufletul îmi învelește trupul.
Îl simt mângâindu-mi carnea.
În oglindă totul e așa cum era;
În vis sunt la fel, dar albastră.
În poza cu “noi”, sunt singură.