scena din gară a fost obișnuită, scenă de despărțire, luciu scurt în ochi, strângeri de mână

evadarea ne-a îngrămădit întregi în câte un trup așa cum ai îndesa vorbe între tăceri
dezolant
de goale
simți lucrurile așa
le simți ca fiind stranii deja, trăite deja într-un milion de scenarii provocate în întuneric
război sânge durere foame
nu știu nimic de tine
viață

acum
am trupul ăsta, îl simt ca pe un demon
rămâne în urmă o mare umbră, o credeam plecată
e tot acolo ca o gară
un pulover alb, un pantalon, o carte, o cămașă ușoară
un tren, un deja vu, scriu un bilet pentru libertatea
de a nu ști

jos
sunt terase, scaune, rochii albe, apă albastră, eșarfe, chicoteli
învălmășeala decorată
bătaia vântului
numele înfipt în muchia unei imagini de carte poștală

vântul zgâlțâie lumea
probabil
acum spui că ești singur