Paradisul cu leduri de cârpă și tăcerea haitei noastre se amestecă

mâncăm fotografiile conștiinței cocorilor
suntem canale curate, perfecțiunea căderii ne-a răsfirat mare, lung, acum, soarele elipsei din minele de argint azuriu ne-a aruncat în mare
sări în urechea cosmosului din blumul înflorit, fii mai real decât un sărut pe ficatul unui bec de 100W
stai sub talpa unui cățeluș de pluș maroniu

așteaptă-mă să mă schimb
de salopeta RAiului

o foaie de hârtie colorată pe cealaltă parte a mersului biped s-a-ntors cu fața spre pușca de foc rectangular

suntem canale curate, perfecțiunea căderii ne-a adunat pe această plută să sărbătorim căderea în păcatul slăvirii TAle

noi vom aluneca în dezgroparea morților de pe inima congelată de furia regăsirii și reunificării simțurilor amestecate printre păcatele capitale ale seducției roșiatice de aproape de mine
asta-i noaptea dintre era vărsătorului și era morților de foame

noi nu mai stăm pe malul tău de budincă

copiii piromani ne-au vizitat aseară și ne-au ajutat să mâncăm; le suntem recunoscători prin trunchiurile de copaci doborâți de furtuna atomică la care am fost supuși încrezători în forța umană de a renaște din plăcile pentru gramofoane stricate,
ah, duhuri rele și hoinare prin palma mea de circuite integrate îți este ție frică sau de păcate capitale ale cunoașterii binelui și răului și tu cu orașul îngerilor

paraziți pe scoarța copacilor de pe planeta fără apusuri, doar cu răsărituri
de tine să mă feresc până mor în holul anticamerei din purgatoriu
fotolii cu brațe roșii, murdare și răvășite pentru a părea liniște

sunt sigur că tu exiști într-unul dintre sicriele ventriculelor
te iubesc omule de bine care pleci trecând pe lângă mine

căști cu radio, radio h.a.o.s. radio al inimii sugrumate de telefon ștreangul amintirilor fără rost obiectiv se topește pe o bară de oțel
aneurismul cu lapte condensat la rece de verde solar florescent
cădere din patul cozii – cometă armonioasă: cu trei octave mai sus azi voi mai sta lângă tine și mâine în pământ de guanoul marțial din mine până la cerul fără praf pe stele cu pulberi aromate de platină
stau acasă lângă puiul de armonie universală ce din mine pășește lângă piatra funerară a lui Dumnezeu am gravat două cuvinte de recunoștință asiduă

atunci când a trăi înseamnă a muri ca un romb mă voi întoarce din lumea celor drepți, identică figură geometrică; lacrimi pe grilajul raiului, tăcere pe lupa șurubelniței de cupru ruginit de-atâta timp de când nu te-am mai atins...