Cand erai femeie
Iti acopereai trupul cu namol
Si ascunzandu-ti sanul gol
Te trasformai-n idee.

Cand erai femeie
Din palamele tale nasteai prunci
Si-mi amintesc precum atunci
Din viata le dadeai scanteie.

Cand erai femeie
Umblai pe ulita desculta
Sa cauti urma de samanta
Si ii muscai, sa nu ti-o ieie.

Iti suradeam, desi nebuna
Nu te opreai, nu ma vedeai
Batatorind pamantu’-urlai
Nu la ai tai, numai la luna.

Si luna nu se mai arata
De cand la fata te-ai schimbat
“S-o fi culcat?”, “S-o fi culcat!”
Ca nu te mai arati tu, fata!

Iar dupa ani si ani traiti
Inchisa-n putride ospicii
Te-ai molipsit cu multe vicii
Deprinse de pe la banditi.

Ai renuntat sa fi femeie,
Cu pumnu-n masa bati acum
Si nici nu te mai vad pe drum,
Te pierzi in fum si te faci scrum…

Te-ai vindecat de nebunie
Te-ai intregit la cap, tu zici
Si nu mai vii deloc pe-aici
Iar vantul sufla in pustie.

Ai bani si haine de la market
Sa iti acoperi corpul gol
Iar eu tanjesc dupa namol,
Argila-n casa, nu parket.

Imi spun ca doamna ai ajuns,
Te-ai maritat cu-n ofiter
Asa ca n-are rost sa sper
Sa te mai vad – degeaba-am plans…

M-am vindecat si eu acum
Nu mai e strop de nebunie.
Poate c-asa fu dat sa fie
Sa ne-ntalnim pe un alt drum.