După noaptea aceea grea
Nimeni nu s-a mai gândit la tine.
Oamenii erau îngrijorați
Fiecare de soarta sa
Și te-au uitat.
Nu știu dacă cineva
Te-a privit atunci în ochi
Să te înțeleagă cu adevărat.
Lumea era speriată; se grăbea.
În mintea mea ai rămas
Femeia cu ochi calzi și mână de înger;
Femeia cu bonetă albastră.
Am uitat aproape mirosul acela de formol
De care mi se făcea greață.
Picioarele mi s-au vindecat după o vreme.
Spaimele din nopțile nesfârșite
Și-au dezlegat chingile din jurul frunții
Și ochii mi s-au limpezit acum.
În visele în care ai rămas,
Într-o scenă care se repetă,
Încerc să descopăr dar nu reușesc,
Crucea roșie de pe bonetă.

Dan David, Los Angeles, 10-21-2005.