O romanță e iubirea scoicilor de mare,
sparge valurile valma capu-mi rupe
și mi-l mută către tine draga-mi floare,
ah, aș sparge globu-n două doar pe ape.

Tu te uită scumpă mică anemonă sunt
la picioare-ți cer iertare, sobră larmă-mi
cuprins întreaga lume, către calea crunt
de atinsă-i lumea toată către scopu-mi.

Nobil; umblu suflu-n zare albe praguri
la fereastra-ți cânt și mandolina zboară,
ce dorită ești prințesa mea din daruri,
cu-a ei note necuprinse ce mă zboară.

Ah ferice anemonă, dă-mi puterea!
În brațele tale, eu să-ți simt candoarea.