NOAPTE DE IANUARIE
Vuia sălbatec vântul, iar câinii lătrau jalnic!
Mă cuprinsese frica în ceasul cel mai tainic.
Și cum stăteam cu ochii deschiși spre Infinit,
O pasăre, un monstru, ceva nedefinit,
Se furișa Satana la mine în odaie,
Probabil prin fereastra deschisă de la baie…
Văzui o pelerină și culmea într-o ghiară,
Þinea hidosul monstru, aprinsă o țigară!
Bărbia lunguiață ducea câteva fire…
Cum l-am văzut pe Dracu, mi-am și ieșit din fire!
- Ce cauți tu la mine dihanie în negru?
- În Iad există liber un post de om integru!
Savant, poet sihastru, teribil angoasat,
Un mizantrop excentric, nebun și de legat!
Un alchimist descris de Herman Hesse,
Un Faust să-mi susțină anume interese!
Din câte știu ai parte de astfel de talente…
- Sporadic dragă Drace, doar câteva momente
Am strălucit în viață poet și mizantrop…
-O, tinere sihastre, chiar urmărești un scop?
- Ce mai contează scopul, când scriptele divine
M-au însemnat de-a pururi cu nota Foarte Bine?
- Acum sosit-a vremea să mă urmezi poete!
Mărturisesc, în urmă nu vei lăsa regrete…
Doar poate vreo femeie de tine amăgită,
Își va aduce-aminte cum fost-a părasită…
Ori criticul de artă, estetul șifonat,
Îți va deplânge soarta: poetul s-a ratat!
Și cum stăteam pe gânduri, dihania hilară
Străfulgeră o flamă, sorbindu-și din țigară…
Bezna infernală se preschimbă în fată!
Asemenea minune, n-am mai văzut vr’odată!
Strălucitoare, albă, suprasenzuală,
Purta o decoltată rochie de gală…
- Ce cauți tu la mine, Satană diafană?
- Din cerurile mele, venit-am pe o pană,
Să-ți fericesc și-o clipa singurătatea vieții,
Ce știu s-o coloreze în roz numai esteții!
- Dar tu nu ești femeie, nu esti o pământeană!
- O, tinere poete, tu suferi de o rană,
Ranchiuna ce te roade și-atunci vorbești cam multe!…
Iar oamenii, sărmanii, n-au vreme să te-asculte.
Ar fi cu mult mai bine să-ți stâmperi limbuția,
De vrei ca publicată să-ți fie poezia!
Și iarăși o lumină îmi săgetă privirea…
Sistola cardiacă îmi limpezi trezirea!
Când pipăii cu mâna, un plasture pe gură!

- “Să-ți fie pe vecie, poete, de azi, a ta cenzură!”
Rostindu-mi aste vorbe, se furișa Satana…
Afară lătrau câinii și-n suflet durea rana!