nebunia are armături izolate, o civilizație a ciorapilor
rupți trebuie adaptată la standardul unui domn elegant, un gentleman
pe eșafod, o față tristă pe țărm. trec peștii prin plasele de pescuit
instalațiile polifonice din acvariu șuieră, descriu moartea ca pe o cremă
de legume mâncată pe stomacul gol, mânjită pe corp
degetele de la picioare ies prin ochiurile unei tinereți lugubre
dimineața suflă ca un delir cald, nu are nici pic de oțel, nici
măcar senzația pură. urăsc amestecul
mă face să mă gândesc la iubirea în care s-ar cuibări toate femeile
o baie de cenușă, condiția goală a capitulărilor

cred că atunci când îți pierzi mințile e ca o zi când înoți spre larg
apa se întâmplă să fie prea caldă, te auzi strigat de tine și căldura
depășește banchizele nervilor, iei un pește și-l înghiți, un dejun orgasmatic
se rotește mai repede, mai repede
taifunul e un prieten cumsecade care întinde mâna
în palmă are un lucru râvnit, o identitate metalică
partiturile nevrozelor sunt clare, o vioară de zinc împrăștie
primele sunete pe înțelesul tău, marea e o venă capilară