Azi ninge curat
în urme de pași ce-au evadat
lăsând sub lanțuri povara grea
iubirii,
de-a se regăsi în ea…

Și eu am plecat…
Și tu ai plecat…
Și toamna morocănoasă și surdă…
lăsând sa se-astearnă
și sa se cearnă,
durerilor,
alb pansament de nea
pe rana lor crudă…


Și nimeni n-a plâns…
Sau cine mai știe
cărui fulg alb
de păpădie,
sub care furtună
de nestăvilit,
murind pe tăcute,
dar împreună,
ne-am spovedit…