Pot sa mai iubesc cât pentr-un veac
să-ndur cu brațele-mpletite-n mine
mințită de-arome dulci de cozonac
ori cu zboruri răscoapte și senine.

Dar uneori mai plouă tragico-banal
și înmuiați în false inhibiții
ne scurgem de mizerii hâde la canal
ca rațiunea saturată de tradiții.

Nu știu de ce nu vrei să crezi,
din noi se nasc infinitele soluții.
Ori poate ai uitat și nu mai vezi
dincolo de efemerele ambiții?...

M-am dăruit cu viața-mi rumenită toată
în verile febrile dintre ploi.
Sunt pregătită acum să mor încă o dată,
adult la granița iubirii de apoi.

15 mai 2001