Privesc in departare
o lume disparuta cu desavarsire
doar amintirea inca vie
a unor stramosi nebanuiti
imi scutura neantul din minte
flori inghetate imi sar in privire
iar eu omul damnat pe vecie
pastrez in inima cu jale
sentimente carora nu le gasesc rostul
persist in incercarea zadarnica
de-a strapunge zarea cu privirea
dar puterile imi sunt sfasiate
ma uit spre lumina
si-mi dau seama ca nu pot vedea
cercul albastru care-miinunda privirea
imi da un impuls spre gandire
dar cu stupoare desi m-am trezit
nu reusesc sa-mi amintesc nimic

creierul meu este
o imensa gaura neagra
care duce spre nicaieri