mai tii minte tu
cum ne treceam timpul
intepeniti angelic
in frescele din biserici?

cand si cand copiii ne loveau
cu mingi de lumina
prinzandu-ne, aprinzandu-ne prin vitralii
eu
voiam sa-mi sprijin pe umarul tau
capul cumplit de greu de nimb
dar pe dinauntrul craniului
ma tinea dreapta
o diadema de var

pictorul acesta cu mana crispata
lasase corzile noastre vocale
ghemuite si inclestate
de aceea, mai ales de aceea
am fost oarecum nevoiti sa inventam
acest dialect

vorbim si acum
prin parcuri, prin cafenele
in limba oamenilor, in limba vinului
in limba cutiilor
cuvinte aprobate
cuvinte familiare

dar vine peste noi cateodata
un tremur departat, incognito
luam fara voie un aer turistic
ne apropiem stanjeniti
si tornada unei sintaxe
ne schimba deodata coaja de spatiu
intr-un teritoriu necunoscut

nimeni nu ne cunoaste
nimeni nu ne mai intelege
intre noi numai cuvintele
acestui dialect
se coboara unele pe altele
ca niste verigi
isi taseaza bland arborele
catre samanta lui
atotnascatoare
care s-a rotunjit ca un big-bang
intre buzele tale
indepartandu-le in unde de soc
in jurul nucleului cald de-nceput

mai tii minte? atunci
cutremurandu-se
matricea desenului s-a pulverizat dintr-o data
si toate chemarile noastre presate
serpuind suprapus prin fanta vorbirii
s-au recunoscut.