DACÃ
Te-ai întrebat vreodată cum ar fi
Lumea întreagă dacă n-ai trăi?
Râurile ar curge spre izvor?
Sau luna s-ar ascunde dup-un nor?
Anul ar fi precum o zi?

Desigur, la aceste întrebări
Oricare cu propriile cărări
Va răspunde, încercat de-o sete
De-a afirma adevăruri nete,
Ca stele oglindind în mări.

Dacă nu te-ai fi născut în lume,
Stând pe cer ca steaua fără nume,
Aceeași soartă ai fi întâlnit:
Căci gloria pe pământ s-a risipit,
Norocul e doar în glume!

Viața însăși este mare mister
Și o descoperi doar suind spre cer,
Ascultând freamătul izvorului
Ce astăzi este, mâine poate nu-i;
Totul ar fi ca o himeră

Rândunica pe-o crenguță verde
Clipei următoare se încrede,
Iar existența ta care din vânt
Se naște c-o suflare pe Pământ
Cântul păsării îl certe?

O, nu, totul ar fi exact la fel
De nu ești sau de te naști fără țel.
Oricum, luna pe ceruri ar sclipi,
Iar soarele vesel ar răsări
Și totu-i un exces de zel!

De vântul te strigă înmărmurit,
Iar apele din albii au ieșit;
E soarele palid, luna-i tristă,
Marea înalță valuri, sinistră,
că tu ai murit!

Ce? Doar nu crezi că lumea te plânge
Ștergându-și lacrimile nătânge.
Natura curând se va potoli
Soarele vesel din nori va ieși
Cu calde raze de sânge.

În astă clipă senin să zâmbești
Si marea va râde plină de pești;
Un singur lucru aș mai vrea să-ți spun
Știai cumva că viața-i un drum?
De ce să te plângi că sosești?