Fiului meu

De prima lui zi suspendat
în șnurul ombilical al dimineții
tremură încruntat
- ce bătrâni par nou născuții.

Picioarele lui
perechi de unghiuri obtuze
oscilează bizar,
merge cu capul în jos
între pământul lenticular
și cerul meu
în primul albastru pătrar.

La primul pas
ușor dezarticulat
face o încercare matură
de reatașare
la orizontul curbiliniu,
pământul mă doare
el râde și mă cutremură.

La al doilea pas
o nouă volută îl inițiază
în spații de mine străine,
el gângurește și crește
firesc din sine,
învață geometriile singurătății
și legile ei de mișcare,
repetă silaba primordială
a mumii.

În semispațiul din spate
secera Lunii
secționează grandios
placenta tristeților remanente
de agitația prezenței lui
curente.

E ora șapte
mai am cinci pași de granit
până la noapte,
soarele lui e la zenit
despre mișcarea neinițiată
vorbește Mariei și nenăscutului,
va fi și el tată.

13 aprilie 2003


Din volumul "Geometrii singulare"
sept. 2003, editura Pro Transilvania