Ne odihnim în iarbă, cu un rest
de oboseală în noi, ca sufletul.
Printre lacuri de munte stăm și privim.
Soarele a asfințit în argintul de vest.

Prin aerul de cleștar
stâncile, brazii, munții, lucrurile toate,
chiar cele mai depărtate,
se conturează mai clar.

Ce calm! Ce puritate!
Dacă am vedea cu lacurile,
stelele s-ar apropia,
întâmpinându-ne la drumul-jumătate.