Eu nu mai plang cand bezna mortii ma apasa.
Bolnava de cancer afectiv,
Imi lingeam ranile provocate de ignoranta ta veninoasa
La umbra unei letargii cronice,
Si obosita asteptam antidotul.
La farmacia iubirii insa,
Se eliberau doar retete gratuite de cinism.
Uneori mai daruiai si cate o doza de aroganta
Pe langa nepasarea oferita compensat,
Si-am hotarat sa iau ca analgezic sentimental
O speranta perfuzabila.
Stiam ca timpul
Vindeca ranile amortind trupul
Cu morfina uitarii,
Dar am uitat ca produce dependenta,
Si-am adormit blestemand
Durerea izvorat adintr-un suflet cangrenat.
Undeva, departe, iubirea lua forma
Unei injectii
Letale .