ne măsurăm din priviri repede
ca și cum ochii ar fi în pericol să se prăbușească în orbite
mîinile le primim în dar
cînd uităm că nu mai știm ce să facem cu ele
pîinile sînt ele însele guri care mușcă
printre spice, țărîna
și uneori secera
dinții cresc inocenți în lapte de vacă
iar genunchii sunt trotinete
împinse orb pe rotule sfîșiate
într-o cursă imaginară
stăm între paranteze
paralizați geometric
cu aerul fisurat în bula centrală
șfichiuind Nimicul din fața memoriei noastre