Ne naștem singuri pe pământ
Și tot așa trăim, tot singuri...
Închiși în patru ziduri de beton
Cu o fereastră mult prea mică.

Trăim tot singuri pe pământ
Și singuri, doar cu noi, murim
Abia atunci noi realizăm
Că toți sunt triști și plâng.

Apoi tot singuri noi vom fi.
Ne naștem, iar murim...
În lumea împânzită
Noi singuri vom trăi mereu.

Și amintire despre noi va fi
Un singur geam ce stă să cadă,
Iar când se sparge vom rămâne
O frimitură într-o iarbă.