Privesc copacii înalți ce
Mă-ntrec cu maiestatea lor
E falsă,îmi zic, și urc mai departe
Alunec, m-agăț de-o speranță
Și rădăcinile lor
Mă agață.
Nu, acolo sus, vreau să ajung,
Să fii arbore e drum lung
Și startul l-am pierdut.
O geană de lumină, de cald, de bine
Îmi odihnește puțin ochiul
Și-o pană de vultur
Îmi spune că sunt aproape.
Să fie adevărat, am reușit
Și-n urmă ce-am lăsat
A meritat? Da. A meritat
Sublimul și țelul de-a fi sus,
Un strigăt în zări fără ecou,
Erou însângerat de chin
Dar împlinit.
Și liniștea de a fi apoi,
mereu nou
mereu nour și de ce nu , o altă vale.