Mamă, de ce m-ai născut om
și m-ai lăsat să rătăcesc
în tărâmul de ceață al iluziilor?
De ce m-ai adus în lume, mamă
și m-ai transformat din energie în carne și sânge
și m-ai făcut să gândesc?

Mi-ai dat ochi ca să nu pot vedea,
urechi ca să nu aud,
simțuri pentru a nu simți
și gură ca să mă pierd în cuvinte.
Aici nimic din ceea ce există
nu este ceea ce pare a fi!

Și te urăsc, mamă
că m-ai chemat din neant
ca să mă întrupezi în locul
unde fericirea nu înseamnă cunoaștere
și cunoașterea nu înseamnă mântuire.

Nenăscut să mă fi lăsat, mamă!
Și astăzi aș fi fost fericit.