Ca niște fructe date-n pârg,
Obrajii noștri peste zile curg.
Un rid ni se anină-ncetișor:
Unii il plâng- alții îl iau ușor.


Ca fructele arome întețim,
Ademenim, pălim și ne zbârcim,
Nectarele pe rând le risipim,
Unii în humă, altii se fac vin.


Ca niște fructe oamenii se poartă,
Visând pe ram temeinic să se coacă,
Și să rămână pururea senine,
Negând culegătorul care vine.


Culegătorul care va desprinde
Și fructe tinere și coapte și bătrâne,
De-i în zadar tot zbuciumul din noi:
Puțin suntem semințe,
și-atât de mult gunoi!