Peste oraș se așează ceață
Deasă,
Ca un suflet urban somnoros și opac,
Cu oase gelatinoase si umede;
Somn reumatic și rece
Fără vise;
Un abur pe fundul acestui ocean
Inexistent,
Prin care ne șerpuim
Călătoriile zilnice și inutile…

Moartea nici nu mai vine pe aici;
E prea multă ceață
Și igrasie;
E umed, prea umed pentru ea,
Deci,
Tăcerea devine un surogat
Al morții zilnice,
Coborînd
Din prelingerea gîndurilor
Printre lichenii
Ce saruta coaja rece a copacilor…

E totuși bine și frig,
Și somnul cotropește
Arcadele ochilor noștri
Goi…
Altceva e fără vreun sens
Aș vrea să ling sare
Acum,
Și să miros fîn uscat…
Ce bine e cu tîmpla pe trotuarul
Rece.