N-am știut,
Nici tu,
Nici alții - la timpul lor firește -
Că verdele de-i verde
Așa-i că trebuiește !
Vedeam, din albul spectru,
Culoarea solitară
Răsfrântă dinăuntru,
Prin noi,
Către-n afară.
Cu timpul însă albul,
Redevenit culoare,
Firesc ne înălbește
Spectral,
Pe fiecare.
Cu fiece adaos,
La vreme și la grindă,
Ne prăfuie figura
Cuprinsă în oglindă.
Fugind de vremea ceea,
Cu ochii stinși ai minții,
Ne dăltuim culoarea
Cu pumnii și cu dinții...

Și fără vrere, poate,
Ne renegăm părinții.

(Din volumul CONFESIUNI
PENTRU DOUÃ GENERAÞII)