4
că nu mi-e dor de nimeni
că toți cu mine sunt
că nicăieri părerile
și că aici e neîncăpător
că mama trece printre crengături
că toate într-acolo sunt pornite
că mi se-ntoarce tot ce dau
că omul află
dar nu merită să știe

5
calme păsări
pliscuri prin care alunecă sufletul
sine din sine venind
zgripțori albi poartă

cu față de valuri cu cheia în brațe
victima înaintează cu umerii
în seninătate
chipul morții inspiră încredere taină
acoperită de flori văd plutirea
aud prăpastia

6
plină de sfințenie creanga
înmugurind
tot așa vreascul
rupându-se fără durere
în căușul mâinii
cărbunii peste cenușă

Din volumul “Roua plural”, 1999