Oh vecernie trista, pe Dumnezeu nu l-am vazut demult
Si-avid cum sunt de veșnicire, m-am scuturat de multe vieti
Si-mi vine acum sa mă zoresc, s-alerg, s-ascult,
În linia vietii cum mi te strecori si-aluneci cald topind pereti
De sare, lacrimi potolite cu asteptare, oh, ce mult
Credeam ca sunt! Dar nu-i nimic, ii las pe ingeri sa-mi faca vivisectie,
Poate gasesc ei trezirea.
Mai lasa-ma sa ma uit, nu-mi trebuie dioptrii, ma stiu murind.
Nu m-amagii cu devenirea,
Am jucat sah cu nemurirea si am varsat paharul de colostru pe iarba depravata a singuratatii.
Pe Dumnezeu nu l-am vazut demult si daca-l vezi sa-i spui
ca nu sunt suparat ci doar speriat si alungat
Si-atat de departe de mine!