mai e timp să dezvrăjim pădurea
să exorcizăm o vârstă cu-altă vârstă
să înfigem de argint piroane
într-o aripă sărmană ca o vâslă



cade apa cerului peste necer
cade ora peste ce e scris
ne inundă forme fără stea
neputința trupului din vis



în văzduhul plin de aripi nu e loc
înc-o aripă să mai putem deschide
înțepăm păpuși cu acele în ochi
zbor de vietăți umile ne cuprinde



incantații disperate de privighetori
lumânări în cruce fără cruce
grâul legănat sub muribundele ninsori
palmele plângând coliva dulce



oale de pământ, străchini de pământ
oameni de pământ și sub pământuri case
tălpile umflate, umeri descărnați
bătăturile arzânde și zemoase



cai cu coaste rupte, așchii de la roți
plugul mai bătrân cu o arătură
mămăliga aurie, galbenul stomac
mâna un ștergar de piele peste gură



clăile de fân: banițe de iarbă
hulubi de pripas răvășind lucernă
straiele de in, țoalele de in
misticismul coborât în bernă



luntre grea de lemn, căpriori de lemn
șița unui brad rânduită iarna
butii fermentând sânge de licori
sâmburii îmbogățind povarna



un soldat de piatră sprijinit în pat
bănci cu lemnul rupt imitând un parc
ramuri de alun cojite săgeți
ramuri de alun îndoite arc



ochi de vite mute așteptând stăpân
ochii de jivină mursecând în umbră
incantații disperate de privighetori
clopotul cu vocea lui prea sumbră…