cântecul meu! cântecul meu!
mor copiii în mame, mor copiii în tați
o liră arde: vrea dumnezeu


în noi s-au sinucis toți teii, toți gorunii
prin noi s-a-nfăptuit ce au visat nebunii


de silă prin gunoaie nici câinii nu latră
eu trec prin gunoaie în mână cu-o piatră
o piatră rotundă – o sferă – perfectă
dar mâna ce-o poartă e-n umăr defectă


e-n suflet mâcată de viermii grețoși
pădurea geme de copaci găunoși
doar șoareci, reptile mai trăiesc în pădure –
o, luați-mi, voi, piatra și dați-mi secure!
au siluit bărbatul, au siluit femeia –
dați-mi pucioasa! dați-mi scânteia!


prin noi s-a-nfăptuit ce au visat nebunii
în noi s-au sinucis toți teii, toți gorunii


să bem – ne-au mai rămas salcâmii și castanii
tovarăși de pahar: poeții, târfele, țiganii
se râgâie a versuri printre vome
în fumul proastelor țigări plutesc fantome
și se izbește capul, pumnul de tăblie –
dați-mi pucioasa! dați-mi o făclie!


dar ei m-azvârlă afară prin gunoaie
din mine câinii mușcă parc-ar fi o ploaie
o grindină cu boabe lungi, cu boabe ascuțite –
o, zei, împodobiți-mi gâtul cu cuțite!


în noi s-au sinucis toți teii, toți gorunii
prin noi s-a-nfăptuit ce au visat nebunii


și în beția cruntă pe după gât sunt unul
poetul, teiul, târfa, țiganul și gorunul
dansează peste mese, își pun scuipat pe față
poetul îi înjură, ei îi răspund: „ești zdreanță!“


țiganul vinde lemnul salcâmilor, castanii
și înc-o noapte, apoi, va arunca cu banii
va râde când poetul va milogi „un rând“
și vor avea o târfă, cu toții sau pe rând
va fi o noapte rege, cu toți îl vor cinsti
în urmă nu îi pasă, să fie ce o fi


prin noi s-a-nfăptuit ce au visat nebunii
în noi s-au sinucis toți teii, toți gorunii


poetul pe gunoaie cu câinii se va bate
îl va mușca și ploaia de față și de spate
și printre lucruri care au prins a putrezi
va mai găsi o carte mirându-se: „ce-o fi?



ce e acestă hartă ce nu prezintă țări
și, oare, ce folos ascunde, ce comori
e, oare, aruncată ca orice lucru prost
sau fost-a doar pierdută și-atuncea are rost
să mă încurc cu dânsa să deslușesc ceva
care să mă preschimbe din amărât în stea?“



în noi s-au sinucis toți teii, toți gorunii
prin noi s-a-nfăptuit ce au visat nebunii



sărman ținut în care e-o taină orice carte
în care nici tăcerea nu mai înseamnă moarte
în care rodul vremii se strică prin gunoaie
printre bețivi și târfe iubindu-se prin ploaie
prin leșuri, prin mocirlă plimbând lascive mâini
lingându-se în silă în timp ce îi ling câini




sărman popor în care așa ți se nasc plozii
și, vai, pe dumnezeu, că sunt frumoși nerozii
mai au în ei lumina aceea de demult
ce bezne nemiloase pe rând a descusut



prin noi s-a-nfăptuit ce au visat nebunii
în noi s-au sinucis toți teii, toți gorunii



de-a cerurile toate să se oprească ploaia
să se usuce târfa, să ne ardă văpaia
să ne chiricim în flăcări ca șerpii năpârliți
să ardă în gunoaie toți câinii răzvrătiți



să pierd din salba sfântă cuțitele pe rând
țiganii să hrănescă doar hoitul din pământ
să nu mai fie zdrențe, să fie doar poeți
care să cânte versuri și dac-ar fi prea beți
să fie orice dugheană o oază de păcat
în care îngeri negri să moară mai curat



în noi să reînvie toți teii, toți gorunii
prin noi să se întâmple ce au visat străbunii



să își întoarcă fața prea bunul dumnezeu:
se nasc copii în tați, se nasc copii în mame –
o liră arde: cântecul meu…