Intarziatul etern

Intarziam candva la vreo materie,
Organica, Amorfa sau Textila,
O masa plastica, poate-o pastila,
Mergeam la cursul zilei doar de mila,
Fara ca gandul mortii sa ma sperie.

Intarziam in viata fara vina,
Cu par rebel in vant si ravasit,
Fara de inceput, far’ de sfarsit,
Tot cautand mereu un infinit,
Intarziam mereu, dar cam in sila.

Ma saturasem chiar sa ma mai scol,
Si incepeam sa caut un raspuns,
O intrebare e mereu de pus,
O inima mereu e de strapuns,
Mereu e de facut cate-un ocol.

Si daca pentru „intarzii” nu am rima,
Nu-i vina mea ca m-am cam ramolit,
Si e aproape totul de sfarsit,
Si-un inceput mai bun e de venit,
Ca un nou curs, Materie mai prima.

Unui coleg, Cosoveanu Ionut, 11032003