Visez castele purpurii deasupra mândre stele
Și de prin temnițe copii cum urlă după ele.

Visez că-s cavalerul brav ce vine a supune,
Sub sabie pe cavalerii negri, de prin lume.

Visez prințesa mea-ntr-un turn cum plânge Apă Sfântă
Și cum mă cheamă s-o salvez cu vocea tremurândă.

Visez armate ce mă vor, strapuns de suliți grele,
Și trupu-n care ani bun dorm, lăsat după zăbrele.

Visez că am puteri să zbor, prin lume a mă bate,
Cu creaturi hidoase ce-s a iadului armate.

Visez că m-am îndragostit și că-s iubit de EA,
Și cum văzduhul îl străbat pe-un firav fulg de nea.

Visez cum pleaopa-apasă greu pe ochi de luptător,
Căci pentru tine îngeraș gândesc până-am să mor.

Visez real că sunt salvat mi-i frate Dumnezeu,
Și pentru ochii cei senini voi da cu paloș greu.

Visez că stau latent întins, pe roua cristalină,
Rănit de săbii prin război eu am ajuns lumină.

Hienele se-nfruptă-acum, din sângele-nchegat,
Ce-odată a zvâcnit cu greu din pieptu-mi junghiat.

Lumina oarba lin s-a stins, războiu-i pe finite,
Și pipăiesc prin jurul meu sunt numai oseminte.

Morminte reci care deplâng o cauză pierdută,
Și hoituri multe ce păzesc prin moarte o redută.

Visez că am învins pe toți, că zac in agonie,
Că-mbrățișez la pieptu-mi mort o stinsă Românie.

Visez, visez dar vocea EI, din visuri ma aduce,
Și mă îneacă-n venin greu, deci în iubire dulce!

Realitatea m-a răpit mi-i silă de real,
Fiindcă aicea port înfipt in pieptu-mi un pumnal.

Iubirea e călăul meu, iar dorul mi-e sentința
Și în țărână zac sădit mi-i casă suferința.

Voi ochișori m-ați nins doar cu priviri deșarte
Și din privirea mea ați stins dorința de păcate.

Voi m-ați iubit eu v-am urât și nu sunt demn de milă.
Și mă întorc într-un trecut unde erai copilă.

Acolo unde mâna mea pe coapsă-ți se plimba
Și unde buzele-ți frumos, tot hoitul mi-l schimba.

Aș schimba urât trecutul ce dur ne-a desparțit,
Și-aș săruta pe-aceia ce cu ură ne-au mințit.

Și buzele ți-aș săruta privind in ochi senini,
Condeiul e sabia mea, amorul mi-e doar spini.