Rănești cu vorba, gestul și privirea.
Un vaier lung pulsează în artere
Și-un gust sălciu, de smârcuri și de fiere,
Se-așează între noi, gonind jertfirea.

Visez la tonul învelit în miere,
Dar gândul nu acceptă ispășirea
Și-n loc de glas, privindu-mi răvășirea,
Mă înfășor în urlet fără vrere.

Atât de rar voința calcinată
Își primenește trupul ei de lut
Și-apare-n stal ființa luminată.

Între priviri și vorbe ce se-ascut,
Îmi amintesc de mine câteodată.
Atunci aud bătând un clopot mut.