Din nou în intangibil eu îmi clădesc ființa,
Din nou oameni de lut sărută ce iubesc,
Vor să-mi răpească trupul,răpindu-mi chiar credința,
Plecată-ncet și sigur spre dulce nebunesc.

De ce stai în mormânt,vino de ieși afară,
La piatra funerară cu flori eu te aștept!
Ai fost un trup de înger,acum ești trup de ceară,
Cu sânge de lumină și vii speranțe-n piept.

Te plâng,te plâng și-acuma,îți cant noapte de noapte,
Cu sângele meu negru,aștern hidoase stihuri,
Zăcand în agonie aud a tale șoapte,
Ce mă îngroapa-n vremuri sub infinite friguri.