agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-24 | |
dar poate orișicare zi este un mâine fără poartă
în care lumea noastră ieri era doar umbră ne-nrămată un demon bântuind uimirea mireselor alb-împăiate ștergând cu trena lor viori de fulgere dezacordate desculț plimbând în lume cercul plecărilor neamânate neîntâmplatelor sosiri nicicând atât de-ndepărtate la toate dricurile ploii au caii pântecul albastru cu hățuri fiecare mort e vizitiul unui astru sau este fulg de strălucire dictat de arderi efemere e cerșetorul beat din ghenă visând la glorie-n tăcere sau poate maidanezul scârbav lingând mizeriile lumii visând la câinii cei de rasă pe care îi hrănesc stăpânii dar poate nimeni nu e câine și poate nimeni nu stăpân și poate nimeni credincios și poate nimeni nu păgân dar poate orișicare zi este un ieri ce azi revine din lumea umbrelor mirese scot umerii gemând de pâine plimbând prin temple veregheta altarelor lucind perverse cu răsărituri scandinave cu asfințituri reci rupestre cu lumânări de calciu tandru prelins pe rocile bizare cu ape strânse în buchet de flori cu buzele amare sub care chipul trinității e doar un nor ce se destramă stingând în scame de-ntuneric catapetesmele de-aramă cutremurându-se pământul în inima cu lavă-roză toți sfinții morți din cimitir au dungi de noapte peste poză au aură de candelabru topindu-se în timp ce arde poetului citindu-și viața în jerpelita lui de carte în care mai găsește ziua pe când era cum ține minte când începuse să se scrie pe sine însuși prin cuvinte sau poate înăuntrul frunții mi-e scris în piele testamentul în lunecări de mandolină cu nuferi învelind prezentul se strâng organele în mine văzduhuri grele tot mai grele în care nori de necuvinte mă plouă oase pân-la piele e rădăcina limbii mele măslinul ararat e vers mă doare carnea – sunt o arcă! sunt arca sfântului eres și port în mine lighioane din fiecare câte-o parte sunt și femeie și bărbat sunt sexul care le desparte sunt propiul meu copil jertfit pe un altar ca o jivină cu sternul fin de neolit păstrându-și scrierea divină din care mana nerostirii mă poartă prin deșertul morții în care duhuri nu există doar gura este zăvor porții cu ziduri râncede jilave cu lacătele toate sparte dar poate orișicare zi mă scrie cântec de nemoarte
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate