Faliment emotional

Credeam ca poti imparti emotiile
La doi,
Dar constat ca sunt indivizibile,
Descopar ca si atunci cand crezi ca le imparti,
De fapt, fiecare traieste emotia lui.
Confuzia vine din faptul ca
Vazandu-l pe celalat emotionat,
Iti place sa crezi ca-ti imparte emotia,
In timp ce ,bietul de el, e imbatat de a sa.
De cele mai multe ori nu ne misca prea tare
Ca suntem iubiti,
Pentru ca nu ne tresalta sufletul,
Nu ne trec fluturi prin colivie.
Nu ne gadila la fel sa
fim oglinda cuiva,
Ci sa ne oglindim noi in cineva,
Sa ne vedem noi pe noi,
In narcisismul nostru,
Sa ne putem iubi,
Asa cum suntem
Sau cum am vrea sa fim.
Nu, nu iubirea altora pentru noi
Ne aprinde,ci iubirea noastra.
Iubim sa iubim,
Nu sa fim iubiti neaparat inapoi
Si chiar cand suntem si iubiti
Ne imabata doar aburii
Propriei iubiri.
Daca pana mai ieri credeam ca pot,
Azi cred ca se poate.
Cred ca am vrut sa mai dau idealului o sansa
Si-am atribuit-o gresit materiei,
Nu din ignoranta sau credulitate
Ci doar de dragul palpabilului,
Idealul este personal si abstract,
Nu suporta personificari
Si nici descinderi in realitate.
Idealul nu e vreo persoana,
Imperfecta prin definitie,
Ci simtamantul, inaltarea spiritului
In preajma acelei persoane.
Persoana n-are nici un merit in sine,
Desi merita totusi un multumesc,
Fie si numai pentru faptul ca ti-a trezit
Emotiile.
Insa si asta se plateste, multumesc-ul e,
De fapt, politetea impusa de
Acelasi bun simt pentru care multumesti
Brutarului pentru paine,
In timp ce-ti numeri cu grija restul,
Mult mai putin decat ti-ar trebui
Pentru painea de maine...
Emotia e infintita,
Nimeni n-are puterea de a o epuiza,
Doar ca ajungem sa invatam
Masura, masurile
Si Pretul.

Mai 13, 2004
Toronto