O bestie cu dinți de fier și gură
Îmbăloșată-n sputa de ftizie,
Cu trunchi hidos înfipt adânc în glie,
Drumul tihnit, nădejdea-n noi le fură.

Pământul sterp îl lasă pe vecie,
Arca se-nclină cu o lovitură,
Oceanul frige, năpădit de-arsură,
Din trupul zilei smulge o felie.

Sugrumă râvna cu luciri senine,
Iar tihna ei turbați o părăsim,
Goniți mereu spre nopaptea care vine.

În urma noastră zborul frânt îl știm.
Timpul de fier, cu năruiri depline,
În fiecare clipă îl trăim.