iubito,
stiu ca pleci
si lasi in urma ta
doar amintirea zilelor
prea reci
in care ne-ncalzeam
iubindu-ne nebuni
pe oriunde puteam,
chiar si prin furtuni
cand toti fugeau de ploie
ca de un blestem,
noi ne iubeam salbatic
pe bancile de lemn,
cand toti fugeau napraznic
de fulgere din cer,
noi ne iubeam haotic
cuprinsi de un mister,
legati de intrebarea
"ce ar mai putea fi?"

iubito, puiu meu,
pupati-as din nou gandul,
de ce tocmai tie
ti-a venit azi randul
sa pleci si sa ma lasi
cu lacrimi in priviri?
de ce tu astazi calci
tocmai pe nemuriri?
de ce-n singuratate
ma lasi astazi si pleci
si-n urma sa ne lege
doar amintiri reci?

merci ca totusi
ceva nu poti lua,
merci ca imi ramane
in gand
pentru totdeauna
amintirea ta.