prăbușit în coate sparte
oasele cresc lan de grâu
reci oglinzi de aer poartă
caii călăreților în frâu

mă ridică-n brațe lenea
mă botează vântul ciung
fagurii mireselor de miere
îmi cristalizează ochiul stâng

Copile care cânți în holde
și scuturi bobul mierlelor pustii
îți cresc în piept imperii de cucută
te sărăcește somnul celor vii

dimineți cu răsăritul lent
asfințituri care stau să doară
limba javrelor rostește accident
limba mea pe limba lor să piară

imensității de galbene mizerii
torace înflorindu-și descărnarea
paradoxale flori uscate-n sânge
pe lujeri răsucindu-și nemișcarea

delir care ucide orice boală
morganice străfulgerări albastre
bolnav sunt rău bolnav și mâine
ține cuțitul vindecării noastre

s-au tras obloane grele peste lume
steril mă simt steriliza-m-ar spirtul
cu pielea albă ca un doctor sieși
savantul devenindu-și neofitul