Știu că nu mai pot să scriu
nicodată
cuvântul tău
dar inima
ah, inima...
Mă doare

și dacă ai ști cum mă zbat
și cum mă lupt cu poezia
ai înțelege
că moartea e ciudată
și eu sunt bolnavă
de viață
căci inima nu-mi bate cum îi dictez cu mintea
și tu rămâi feeric,
un vis care putea să fie
dar nu e

și dacă-ai ști că te iubesc
realitatea tot lângă mine ar rămâne
și tu
tot plecat ai fi...tu...
și-oricum aș face
tu nu m-ai putea iubi
poate pentru că eu
sunt doar un număr din viață
intersectat o clipă cu un gând
și dacă-ai ști că inima
în mine trăiește doar
prin Eminescu,
Voiculescu,
căci poezia mea
nu mai există,
e ștearsă fără tine,
tu,
tu încă mai exiști
atât de mult în mine
chemându-mă
să-mi trăiesc cu toată puterea
durerea