agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-10 | |
rătăcesc într-un labirint al jumătăților de silabă
vocalele au picioarele rupte în dreptul genunchilor (unele) (altele) în dreptul sensurilor murmurate în barbă chipul și asemănarea mea o are numai litera A (până la identitate) însă nu mă recunosc în fiecare zi pământul se învârte în jurul inimii tale orele așadar nu sunt niciodată egale (poate numai atunci când iubești) atâtea roți dințate îmi întind sufletul ca un arc de oțel îndură-te: leagă-te cu el să putem îmbătrâni împreună numărând fluxurile și refluxurile de prin cărți literele au ieșit la ocazie voi opri să iau o poveste sau o poezie de dragoste n-avem unde să le urcăm (protestezi) iubirea e un vehicul pentru două persoane poate în portbagajul amintirilor lângă speranța de rezervă cricul pentru surâs și cele câteva geamantane în care am înghesuit picioarele consoanelor rupte de la genunchi în jos e noapte iubito și nu mai știu e lună plină sau am aprins faza mare razele au accident izbindu-se de ferestre și greieri morți îmi cad pe spinare tu nu te speria de-ntâmplarea sinistră că până la ziuă atât de mult este te apăr cu mine în brațele calde și până adormi îți spun o poveste: coșare de aur sub berze se frâng șosea deșirată prin vie și crâng pustiu călător și țeluri pustii căței ca o umbră și paznici-copii se-ntunecă cerul în urmă rămas iar cerul din față e mai de pripas se clatină vara sub ceas despărțit păsări speriate în piept mi-au fugit castanii mă roagă să dorm sub umbrar se scutură frunza în cântec și rar o galbenă floare polenu-și depune miroase a miere și-a dulce minune se spânzură apa în ciuturi de jale îmi sfârtec sutana de piele și zale iar timpul se-oprește mirat ostenit: - tu, dragul meu preot, de ce m-ai rănit? n-am vrut ca să te fac să suferi (pierdut ești și atunci când stai) am vrut doar să-ți opresc motorul și să-ți transform turația în cai pe care nu-i mai văd decât la circ or înhămați la dric de om sărman mă iartă n-am cu tine de-mpărțit decât bucata mea de geam sau poate numai sticla unei lămpi pe care mă tot chinui s-o aprind bunicii străbunicii au ieșit în drum iar garduri albe porțile-și deschid și nu oricare porți acelea mari pe care le deschid la sărbătoare nu-și mai încap de bucurie-n straie c-așa nepot nu are fiecare ce să le spun: că m-am ajuns poet? (când să mă mint nici mie nu îmi vine!) zâmbim stingher și totuși mai sperăm: - e, lasă, că vorbim și mâine… dar mâine am să rătăcesc din nou prin labirintul jumătăților de vorbe mă simt copil în prag de Anul Nou îmi ard obrajii de rușine parcă-s sobe atât a fost și-ar mai fi fost de zis de celelalte litere (de la genunchi în sus) dar roțile dințate arcul au întins și-n crângul dimineților m-am dus eu jumătate jumătate tu bunici copii nepoți dar tată nu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate